PRACTICĂ TEORIA



Prin intermediul proiectului “Practică Teoria” , Asociația Excelsior împreună cu Liceul Tehnologic “George Bibescu, Asociația Liceul Teoretic Hyperion, Liceul Teoretic “Ion Barbu” și Liceul Tehnologic “Mircea Vulcănescu” își propun să contribuie la dezvoltarea antreprenoriatului în rândul tinerilor din România şi de a-i sprijini pe aceştia în iniţiativele lor, prin mentorat, transfer de know-how şi training.Proiectul vizează facilitarea tranzitiei de la școală la viața activă și colaborarea cu mediul economic real care să limiteze disparitățile dintre sistemul educațional național și piața muncii din România și UE. Prin obiectivul general al proiectului se urmărește creșterea competitivității pregătirii elevilor/viitorilor absolvenți de liceu pentru accederea pe piața muncii.

Astfel, 975 de liceeni vor avea ocazia de a experimenta ce înseamna o afacere, care sunt plusurile și minusurile, cu ce anume se pot confrunta, într-un cuvant ce îi așteaptă dacă iau decizia de a-și deschide o afacere. Mai mult decât atât, prin intermediul sesiunilor de consiliere de care vor beneficia, aceștia își vor descoperi și dezvolta o serie de competențe cheie necesare unui antreprenor. 

Activitățile ce urmează a fi desfășurate au ca obiectiv formarea unei comunități de tineri antreprenori care, la rândul lor, să devină mentorii de mâine a următoarei generații. Prin intermediul firmelor de exerciții beneficiarii vor explora o varietate idei de afaceri care să răspundă acelor segmente de piață ale căror cereri sunt nesatisfăcute, fie din lipsă de interes, fie din incapacitatea de a genera soluții diferite care să vizeze atât creșterea economică, cât și un impact social vizibil.

Proiectul “PracticăTeoria” contribuie la realizarea obiectivelor aferente axei prioritare 2 şi domeniului major de intervenţie 2.1, deoarece îi familiarizează pe elevi prin activitățile desfășurate în cadrul FE cu importanţa unor aspecte legate de piaţa muncii, le oferă oportunităţi de dezvoltare profesională şi personală prin contactul direct cu locul de muncă, cu situaţii concrete care se ivesc la locul de muncă, luarea corectă a deciziilor şi asumarea de responsabilităţi. Prin totalitatea activităţilor propuse, proiectul motivează elevii să urmeze cursurile şcolare şi să se implice în diferitele concursuri şcolare, ceea ce contribuie la dezvoltarea lor personală, la creşterea stimei de sine, la dobândirea competenţelor necesare integrării şi menţinerii lor pe piaţa muncii.

Strategia Europa 2020 are în vedere dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare și promovarea unei economii mai eficiente din punctual de vedere al utilizării resurselor. Agenda vizează și o politică industrial adaptată erei globalizării pentru a îmbunătăți mediul de afaceri, în special pentru IMM/uri și a sprijini dezvoltarea unei baze industrial solide și durabile în măsură să facă față concurenței la nivel mondial. Astfel, prin intermediul activităților desfășurate pe parcursul proiectului, 975 de elevi vor fi asistați în tranziția de la școală la viața activă prin sesiuni de orientare și consiliere în alegerea unei cariere și deschiderea a 195 de firme de exercițiu.

Strategia 2020 are în agendă și noi competențe și noi locuri de muncă pentru a moderniza piețele muncii și a oferi mai multă autonomie cetățenilor, prin dezvoltarea competențelor acestora pe tot parcursul vieții în vederea creșterii ratei de participare pe piața muncii și a unei mai bune corelări a cererii și a ofertei în materie de forță de muncă, inclusiv prin mobilitatea profesională; Astfel, tinerii își vor dezvolta un set de competențe necesare lansării unei afaceri.

Asociația Excelsior și partenerii acesteia vor desfășura o campanie de conștientizare privind colaborarea cu mediul de afaceri și participarea elevilor la stagii de practică derulate în cadrul proiectului și vor organiza un târg interregional “Firme de exercițiu ale tinerilor antreprenori din regiunile București Ilfov și Sud-Vest Oltenia”. În acest eveniment vor fi implicați toți membrii grupului țintă din cadrul celor 2 regiuni de implementare împreună cu 44 de experți din cadrul proiectului.


Mai multe informatii puteti gasi pe site-ul proiectului Practica Teoria



OBIECTIVELE SPECIFICE / OPERAȚIONALE ALE PROIECTULUI


OS1 - Înființarea și funcționarea a 195 de firme de exercițiu ce vor fi înscrise la centrala ROCT 
OS2 - Dezvoltarea de competențe antreprenoriale și abilități cheie pentru 975 de elevi prin participarea la activitățile desfășurate în firmele de exercițiu înființate în cadrul proiectului 
OS3 - Sprijinirea a 975 de elevi în vederea derulării de activități în firmele de exercițiu prin acordarea de subvenții 
OS4 - Consilierea și orientarea profesională a celor 975 de elevi pentru facilitarea tranziției de la școală la viața active și îndrumarea în carieră 
OS5 - Derularea unei campanii de informare și conștientizare a opiniei publice privind contribuția derulării de stagii de practică de către elevi în firme de exercițiu dar și contactul cu mediul de afaceri pentru devoltarea competențelor profesionale ale acestora. 
OS6 - Organizarea și desfășurarea a 2 workshop-uri cu tema ,, Dezvoltarea competențelor și abilităților antreprenoriale ale elevilor participanți în proiect în fiecare dintre cele două regiuni de implementare. 
OS7 -Crearea a 4 centre Pilot pentru operarea cu firmele de exercițiu într-un liceu din regiunile București - Ilfov și Sud - Vest Oltenia, pentru schimb de experiență și bune practici. 
OS8 - Organizarea unui târg interregional "Firme de exercițiu ale tinerilor antreprenori din regiunile București - Ilfov și Sud Vest -Oltenia". 
OS9 - Stabilirea a 30 de parteneriate cu organizații din mediul de afaceri pentru derularea de acțiuni comune prin care elevii să participe la activități cu caracter practic și aplicativ 
OS10 - Realizarea și implementarea unei platforme colaborative interregionale.